De obicei, când ne gândim la animale zburătoare, primul lucru care ne vine în minte sunt imaginile cu păsări. Dar în regnul animal există multe alte animale zburătoare, de la insecte la mamifere. Este adevărat că, unele dintre aceste animale nu zboară, au doar planuri sau au structuri corporale care le permit să sară de la mari înălțimi fără a fi deteriorate când ajung. pământul.
Chiar și așa, există mamifere zburătoare care de fapt au capacitatea de a zbura, nu doar de alunecare, precum liliecii. În acest articol de pe site-ul nostru vă vom arăta caracteristicile curioase ale mamiferelor zburătoare Vă prezentăm și o listă cu fotografii ale celor mai reprezentative specii.
Caracteristicile mamiferelor zburătoare
La prima vedere aripile unei păsări și ale unui liliac pot arăta foarte diferit. Păsările au aripile acoperite cu pene și liliecii cu blană, dar privind structura lor osoasă vom vedea că au aceleași oase: humerus, radius, ulna, carpieni, metacarpiene și falange.
La păsări lipsesc unele dintre oasele corespunzătoare încheieturii și mâinii, la lilieci nu. Acestea și-au lungit incredibil de mult oasele metacarpiene și falangele, lărgind capătul aripii, cu excepția degetului mare, care își menține dimensiunile mici și este folosit de lilieci pentru a merge, a urca sau a se agăța.
Pentru a zbura, aceste mamifere au trebuit să să-și reducă greutatea corporală în același mod în care făceau păsările, reducând densitatea lor. oase, făcându-le mai poroase și mai puțin grele pentru zbor. Picioarele din spate s-au micșorat și, fiind oase fragile, nu pot suporta greutatea animalului vertical, motiv pentru care liliecii se odihnesc cu capul în jos.
Pe lângă lilieci, alte exemple de mamifere zburătoare sunt veverițele zburătoare sau lemurii zburători. Aceste animale, în loc de aripi, au dezvoltat o altă strategie de zbor sau, mai bine spus, de planare. Pielea situată între picioarele lor din față și din spate, și cea dintre picioarele din spate și coadă, au suferit o creștere excesivă, creând un fel de parașuta pe care ți-o permite a plănui.
Mai jos vă arătăm câteva specii din acest curios grup de mamifere.
Liliac maro-poid (Myotis emarginatus)
Acest liliac are mărimea mediu-mic, are urechile mari, precum și botul. Blana sa este blondă-roșiatică pe spate și mai deschisă pe burtă. Cântăresc între 5,5 și 11,5 grame.
Sunt originari din Europa, Asia de Sud-Vest și Africa de Nord-Vest. Preferă habitatele dense, împădurite, unde păianjenii, principala lor sursă de hrană, prosperă. Cuibăresc în zone cavernoase, sunt nocturni și își părăsesc adăposturile cu puțin timp înainte de apus, întorcându-se înainte de zori.
Noctul mediu (Nyctalus noctula)
Noctulele medii sunt lilieci de dimensiuni mari, ajungând la 40 de grame în greutate. Au urechi relativ scurte proporțional cu corpul. Au părul brun-auriu, adesea roșcat. Zonele corpului care nu au păr, precum aripile, urechile și botul sunt foarte întunecate, aproape negre.
Sunt distribuite pe tot continentul eurasiatic, din Peninsula Iberică până în Japonia, precum și în Africa de Nord. Este și un liliac al zonelor împădurite, cuibărește în golurile copacilor, deși poate fi găsit și în crăpăturile clădirilor umane.
Este unul dintre primii lilieci care ies să zboare, înainte de căderea nopții, astfel încât să poată fi văzuți zburând împreună cu păsări precum ca svici sau rândunele. Sunt parțial migratori, la sfârșitul verii o mare parte a populației se deplasează spre sud.
Liliacul de grădină de sud (Eptesicus isabellinus)
Liliacul de grădină are mărimea mediu-mare Blana lui este gălbuie. Are urechi scurte, triunghiulare, de culoare închisă, ca restul corpului care nu este acoperit de păr. Femelele sunt ceva mai mari decât masculii, ajungând la 24 de grame în greutate.
Populațiile lor sunt distribuite din nord-vestul Africii până la sudul Peninsulei Iberice. Se hrănește cu insecte și trăiește în crevase de stâncă, rar în copaci.
Vveriță zburătoare de nord (Glaucomys sabrinus)
Vverițele zburătoare au blana cenușie-brun, cu excepția burtei, care este albă. Coada lor este turtită și au ochi mari bine dezvoltați, deoarece sunt animale nocturne. Pot cântări mai mult de 120 de grame.
Sunt distribuite din Alaska până în nordul Canadei Ei trăiesc în pădurile de conifere, unde abundă copacii producători de nuci. Dieta lor este foarte variată, pot mânca ghinde, nuci, alte semințe, fructe mici, flori, ciuperci, insecte și chiar păsări mici. Ei cuibăresc în găurile din copaci și au de obicei două pui pe an.
Vveriță zburătoare de Sud (Glaucomys volans)
Aceste veverițe sunt foarte asemănătoare cu veverița zburătoare din nord, dar blana lor este mai deschisă. Au, de asemenea, o coadă plată și ochi mari, ca și cei nordici. Ei trăiesc în zone împădurite din sudul Canadei până în Texas. Dieta lor este similară cu cea a verilor lor din nord. Au nevoie de copaci pentru a se refugia în crăpăturile lor și în cuib.
Lemur zburător filipinez (Cynocephalus volans)
Lemurul zburător este o specie de mamifer care locuiește în MalaysiaSunt de culoare gri închis pete, cu burta mai deschisă. Asemenea veverițelor zburătoare, au blană în exces între picioare și cozi care le permite să alunece. Coada lui este aproape la fel de lungă ca și corpul. Ele pot cântări aproximativ 2 kilograme. Se hrănește aproape exclusiv cu frunze, flori și fructe.
Când femelele lemuri zburătoare au pui, îi poartă în burtă până se pot descurca singuri. Cu ei deasupra, mai sar și „zboară”. Ei locuiesc în zonele împădurite, stând în partea cea mai în altă a copacilor. Este o specie vulnerabilă la dispariție conform IUCN, din cauza distrugerii habitatului său.
