sindromul de privare senzorială la câini și alte animale constă în dezvoltarea fricilor și a fobiilor care provoacă instabilitate la câine, determinându-l să efectueze comportamente care nu sunt dorite de însoțitorul său uman, precum lătrat excesiv în anumite situații, paralizie din cauza fricii sau mușcături de alți câini sau oameni.
Dacă ați adoptat recent un câine tânăr sau adult și acesta prezintă comportamente anormale sau probabil patologice la nivel mental, este posibil să aveți de-a face cu un câine care a suferit izolare într-o perioadă critică a creșterii sale și a dezvoltat acest sindrom. În acest articol de pe site-ul nostru vom vorbi despre sindromul de privare senzorială la câini, vom discuta despre cauze posibile, simptomele, cum l-am putea diagnostica și tratamentul.
Cauzele sindromului de privare senzorială la câini
Cauza principală a acestui sindrom este izolarea în timpul socializării câinelui în oricare dintre etapele incipiente ale dezvoltării neuronale a cățelului.
Câinii în timpul copilăriei trec prin patru faze de dezvoltare și privarea de stimuli sau contactul cu alte animale sau oameni poate provoca daune în dezvoltare a personalității sale, provocând comportamente aberante și nedorite la vârsta adultă, precum frica patologică, observând că câinelui îi este frică de tot, de situații și/sau de obiecte sau zgomote. Aceste patru perioade sunt:
- Perioada neonatală (de la naștere până la vârsta de două săptămâni): În această fază, cățelul este limitat la hrana și căldura mamei sale sau frați. Capacitățile lor senzoriale sau motorii sunt sever limitate Un câine sau un alt animal, inclusiv oamenii, lipsiți de această perioadă s-ar putea să nu dezvolte pe deplin anumite funcții hipotalamice (regiunea creierului care este responsabil, printre altele, de reglarea stării de spirit).
- Perioada de tranziție: Începând cu vârsta a treia, un câine începe să răspundă la vizual și stimuli auditivi, deoarece începe să dezvolte aceste simțuri. În acest moment, relația cu mama lui devine oarecum mai puțin dependentă și este timpul să cunoaștem lumea din jurul lui. Poate să meargă, să joace jocuri cu frații săi, să dea din coadă ca răspuns la stimulii pe care îi primește și pe care îi atinge și să muște obiecte sau alte ființe.
- Perioada de socializare (de la patru săptămâni până la vârsta de douăsprezece sau paisprezece săptămâni): Aceasta este probabil cea mai importantă și sensibilă perioadă pentru dezvoltarea fizică și psihică corectă a unui câine. În această fază va învăța că este un câine, cum se comportă câinii, la ce lucruri sau ființe ar trebui să fie atent pentru că pot fi periculoase și cu ce poate fi calm. De asemenea, vei învăța unde să te ușurezi, cum să te comporți cu alți câini, oameni sau alte animale de diferite specii. Se vor dezvolta curiozitatea și natura exploratorie, se va îndepărta din ce în ce mai mult de locul unde se odihnește alături de mama și frații săi. Aproximativ șase până la opt săptămâni este momentul cheie pentru a începe să socializezi cu oamenii.
- Perioada juvenilă (de la săptămâna a douăsprezecea până la maturitate): în această fază câinele trebuie să realizezesocial independența și necrearea de atașament, ceea ce poate duce la anxietate de separare și, la rândul său, la comportamente distructive. Este esențial, în această etapă, să înveți câinele regulile familiei cu care își va petrece restul vieții. Întotdeauna, prin întărire pozitivă, trebuie să-i arătăm ce comportamente se dorește.
Absența stimulilor adecvați în oricare dintre aceste perioade poate declanșa un sindrom de privare senzorială la câini.
Simptome ale sindromului de privare senzorială la câini
Așa cum ar trebui să cunoaștem dezvoltarea sănătoasă și normală a unui cățel, este important să știm cum o alterare în oricare dintre aceste perioade poate determina apariția unor comportamente nedorite. Concret, izolarea unui cățel de alți câini, de oameni sau de orice stimul vizual sau sonor va provoca frică patologică
simptomele pe care le putem observa când câinele se confruntă cu orice situație nouă:
- Paralizie sau blocaj.
- Respingerea contactului cu o posibilă evadare sau încercare de a mușca.
- Lătrat necontrolat.
- Urinări involuntare.
- Agresivitatea prădătoare.
- Overdrive.
- Simptome neurodegenerative: probleme ale pielii sau tulburări digestive (anorexie).
Câinele meu se teme de tot, ar putea fi sindromul deprivării senzoriale?
Frica de orice poate fi cauzată de sindromul de privare senzorială din motivele expuse în secțiunile anterioare, însă nu este singura cauză posibilă. La acei câini care au trăit multiple experiențe traumatice, este posibil să observați și acest tip de comportament care duce uneori la o fobie. Din acest motiv, dacă tocmai ai adoptat un câine fricos și nu îi cunoști viața anterioară, cel mai bine este să mergi la un etolog pentru a evalua cazul și a stabili un plan de lucru adecvat pentru animal.
Diagnosticarea sindromului de privare senzorială la câini
Dacă credeți că câinele dumneavoastră poate suferi de acest sindrom, ar trebui mai întâi să consultați un medic veterinar care poate efectua testele relevante pentru a exclude orice altă patologie. Odată ce s-a stabilit că starea de sănătate a câinelui este corectă, următorul pas va fi vizitarea unui etolog canin care este autorizat să efectueze un studiu comportamental al câinelui..caine si poate stabili, printr-o anamneza si analize specifice, daca cainele sufera de sindrom de privare senzoriala.
Tratamentul sindromului de privare senzorială la câini
Veterinul sau etologul de specialitate va fi cel care definește cea mai potrivită terapie pentru tratarea sindromului de privare senzorială la câini. De obicei, acest tratament poate fi comportamental sau prin medicamente:
- Terapia comportamentală: în acest caz, etologul sau dresorul de câini va studia cazul și va alege cel mai bun tratament pentru animal. Încercarea de a atinge o stare în care câinele încetează să fie îngrozit de situații noi.
- Terapia medicamentoasă: aici medicul veterinar va stabili un tratament medicamentos pentru a reduce nivelul de stres al câinelui.
La fel, este posibil ca specialistul care se ocupă de caz să decidă să efectueze un tratament combinat, adică în care se administrează medicamente și se lucrează cu animalul pentru a-i trata temerile. În orice caz, este vital să nu forțezi niciodată animalul sau să-l forțezi să se expună la ceea ce provoacă frică.
