Febra West Nile este o boală virală necontagioasă care afectează în primul rând păsările, caii și oamenii și este transmisă de țânțari. Este o boală de origine africană dar s-a răspândit în întreaga lume datorită păsărilor migratoare, care sunt principalele gazde ale virusului, menținând un ciclu țânțar-pasăre-țânțar care include uneori cai sau oameni. Boala provoacă semne nervoase care uneori pot deveni foarte grave și chiar pot provoca moartea ființei infectate. Din acest motiv, trebuie efectuată o bună supraveghere epidemiologică pentru prevenirea bolii, precum și vaccinarea cailor în zonele de risc.
Dacă sunteți curios sau ați auzit despre această boală și doriți să aflați mai multe despre ea, continuați să citiți acest articol pe site-ul nostru despre Febra West Nile la cai, simptomele ei și control.
Ce este febra West Nile?
Febra West Nile este o boală infecțioasă necontagioasă de origine virală și transmisă de un țânțar, de obicei din genul Culex sau Aedes. Păsările sălbatice, în special din familia Corvidae (corbi, magpie), sunt principalul rezervor al virusului pentru transmiterea acestuia către alte ființe prin țânțari, deoarece dezvoltă o puternică viremie după mușcătura unui țânțar infectat. Cel mai bun habitat pentru răspândirea virusului sunt zonele umede cum ar fi deltele râurilor, lacurile sau zonele mlăștinoase în care abundă păsările migratoare și țânțarii.
Virusul menține în mod natural un ciclul natural țânțar-pasăre-țânțar, mamiferele fiind uneori infectate de mușcătura unui țânțar purtător de virus după ce a mușcat o pasăre cu virusul în sânge. Oamenii și caii sunt deosebit de sensibili, unde poate da naștere la simptome neurologice mai mult sau mai puțin severe deoarece virusul ajunge prin sânge în sistemul nervos central și în măduva spinării. Transmiterea transplacentară, alăptarea sau prin transplanturi au fost descrise și la oameni, fiind doar simptomatice în 20% din cazuri. La cai nu există contagiune între indivizi, dar prezența unui vector țânțar al virusului între ei este întotdeauna necesară.
Deși febra West Nile nu este una dintre cele mai frecvente boli la cai, este foarte important să se efectueze un control veterinar corect pentru a preveni aceasta și alte patologii.
Cauzele febrei West Nile
Boala este cauzată de Virusul West Nile, care este un arbovirus (virus transmis de artropode) din familia Flaviviridae și din genul Flavivirus. Aparține aceluiași gen ca virusurile Dengue, Zika, febră galbenă, encefalită japoneză sau encefalită Saint Louis. A fost identificat pentru prima dată în 1937 în Uganda, în districtul West Nile. Boala este răspândită în principal în Africa, Orientul Mijlociu, Asia, Europa și America de Nord
Aceasta este o Boală notificată la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), precum și înregistrată în Codul Sanitar pentru Terestre Animale din aceeași organizație. Circulația crescută a virusului West Nile este favorizată de prezența inundațiilor, a ploilor abundente, a temperaturilor globale crescute, a creșterii populației, a fermelor extinse de păsări și a irigațiilor intensive.
Simptome ale febrei West Nile
După mușcătura de țânțar, simptomele pot dura între 3 și 15 zile să apară În alte ocazii nu vor apărea niciodată, din cauza că majoritatea cailor care se infectează nu dezvoltă niciodată boala, deci nu vor prezenta semne clinice.
Când boala se dezvoltă, se estimează că o treime dintre caii infectați mor. Semnele pe care le poate prezenta un cal cu febra Nilului sunt:
- Febră.
- Durere de cap.
- Noduli limfatici umflați.
- Anorexie.
- Letargie.
- Depresie.
- Dificultate la inghitire.
- Tulburări de vedere cu poticnire la mers.
- Pas lent și scurt.
- Capul coborât, înclinat sau sprijinit.
- Fotofobie.
- Incoordonare.
- Slăbiciune musculară.
- Tremur muscular.
- Scrâșnirea dinților.
- Paralizie facială.
- Ticuri nervoase.
- Mișcări circulare.
- Incapacitatea de a sta în picioare.
- Paralizie.
- Convulsii.
- Mânca.
- Moarte.
Aproximativ 80% din infecțiile la oameni nu produc simptome și dacă apar sunt nespecifice, cum ar fi febră moderată, dureri de cap, oboseală, greață și/sau vărsături, erupții cutanate și ganglioni limfatici măriți. La alte persoane, forma severă a bolii se poate dezvolta cu complicații precum encefalita și meningita cu semne neurologice, dar procentul este de obicei minim.
Diagnosticarea febrei West Nile la cai
Diagnosticul febrei Nilului trebuie făcut printr-un diagnostic clinic, diferențial și verificat prin prelevarea de probe și trimiterea acestora la laboratorul de referință pentru a avea un diagnostic definitiv.
Diagnostic clinic și diferențial
Dacă un cal începe cu unele dintre semnele neurologice despre care am discutat, chiar dacă sunt foarte subtile, trebuie bănuită această boală virală, mai ales dacă ne aflăm într-o zonă cu risc de circulație virală sau calul nu a fost vaccinat. De aceea a apela la medicul veterinar ecvin înainte de orice comportament neobișnuit al calului nostru este esențial pentru a-l trata cât mai curând posibil și a controla eventualele focare. Febra West Nile ar trebui să fie întotdeauna diferențiată de alte procese care pot prezenta semne similare la cai, în special:
- Rabia ecvină.
- Herpesvirus equin tip 1.
- Encefalomielita alfavirus.
- Ecefalomielita protozoară ecvină.
- Encefalita ecvină de est și de vest.
- Encefalita ecvină venezueliană.
- Encefalită verminoasă.
- Meningoencefalită bacteriană.
- Botulism.
- Otrăvire.
- Hipocalcemie.
Diagnostic de laborator
Diagnosticul definitiv si diferentierea lui de alte afectiuni va fi dat de laborator. Probele trebuie să fie prelevate pentru testarea pentru detectarea anticorpilor virali sau a antigenilor pentru diagnosticarea bolii.
Teste pentru diagnosticarea directă a virusului, în special antigeni, se efectuează pe probe de lichid cefalorahidian, creier, rinichi sau inimă de la necropsie dacă calul a murit, fiind utilă reacția în lanț a polimerazei sau RT-PCR, imunofluorescența sau imunohistochimia în creier și măduva spinării.
Totuși, testele care se folosesc de obicei pentru a diagnostica această boală la caii vii sunt serologice, bazate pe sânge, ser sau lichid cefalorahidian, unde în loc de virus anticorpi pe care calul i-a produs împotriva acestuia vor fi detectați. În mod specific, acești anticorpi sunt imunoglobuline M sau G (IgM sau IgG). IgG cresc mai târziu decât IgM și când semnele clinice au fost prezente suficient de mult timp, astfel încât numai detectarea IgM în ser este diagnostică. testele serologice disponibile pentru detectarea febrei West Nile sunt:
- ELISA de captare a IgM (MAC-ELISA).
- IgG ELISA.
- Inhibarea hemaglutinării.
- Seroneutralizare: este folosit pentru confirmarea testelor ELISA pozitive sau confuze, deoarece cu acest test pot apărea reacții încrucișate cu alte flavivirusuri..
Diagnosticul definitiv al febrei West Nile la toate speciile se face prin izolarea virusului, dar nu este practicat în mod obișnuit deoarece necesită un nivel 3 biosecuritate. Poate fi izolat în VERO (celule de ficat de maimuță verde africană) sau RK-13 (celule de rinichi de iepure), precum și în linii celulare sau embrioni de pui.
Tratamentul febrei West Nile la cai
Tratamentul febrei Nilului se bazează pe tratarea simptomelor care apar, deoarece nu există un antiviral specific, astfel încât terapia de sprijin va fi după cum urmează:
- Antipiretice, analgezice și antiinflamatoare pentru a reduce febra, durerea și inflamația internă.
- Ține dacă poți ține poziția.
- Fluidoterapie dacă calul nu poate fi hidratat adecvat.
- Nutriție prin tub dacă ai dificultăți în a mânca.
- Spitalizare cu un loc sigur, pereți căptușiți, pat confortabil și protecție pentru cap pentru a preveni rănirea din cauza loviturilor și a controla semnele neurologice.
de cai care se infectează se recuperează prin dezvoltarea imunității specifice. În unele ocazii, chiar dacă calul învinge boala, pot rămâne sechele din cauza leziunilor permanente ale sistemului nervos.
Prevenirea și controlul febrei West Nile la cai
Febra West Nile este o boală cu notificare dar nu face obiectul unui program de eradicare deoarece nu este contagioasă între cai, dar este necesară ca un țânțar să medieze între ei, deci sacrificarea cailor infectați nu este obligatorie, decât din motive umanitare dacă nu mai au calitatea vieții.
Pentru un bun control al bolii este esențial să se efectueze o supraveghere epidemiologică a țânțarilor ca vectori, a păsărilor ca gazde principale și a cailor sau oameni ca accidental. Obiectivele programului sunt depistarea prezenței circulației virale, evaluarea riscului de apariție și implementarea măsurilor specifice. Zonele umede ar trebui monitorizate în special și supravegherea păsărilor se efectuează cu carcasele lor, deoarece mulți dintre cei infectați mor, sau prin prelevarea de probe; la țânțari, prin capturarea și identificarea lor și la cai prin prelevare de probe santinelă sau cazuri suspecte.
Deoarece nu există un tratament specific, vaccinarea și reducerea expunerii la țânțarii transmițători sunt cheia pentru reducerea riscului ca caii să contracteze boala. Programul de combatere preventivă a țânțarilor se bazează pe aplicarea următoarelor măsuri:
- Folosirea de repelente topice la cai.
- Cai stabilesc prin evitarea activităților în aer liber în perioadele de cea mai mare expunere la țânțari.
- Ventilatoare, insecticide și capcane pentru țânțari.
- Elimină locurile de reproducere a țânțarilor prin curățarea și schimbarea apei de băut zilnic.
- Stinge luminile în grajd unde se află calul pentru a evita atragerea țânțarilor.
- Puneți în grajduri perdele anti țânțari, precum și plase de țânțari la ferestre.
Vaccinul împotriva febrei West Nile la cai
La cai, spre deosebire de oameni, există vaccinuri care sunt folosite în zonele cu risc sau incidență mai mare a virusului. Marea utilitate a vaccinurilor este reducerea numarului de cai cu viremie, adica care au virusul in sange, si reducerea severitatii bolii prin prezentarea imunitatii daca se infecteaza.
Vaccinurile cu virus inactivat se folosesc de la vârsta de 6 luni a calului, se administrează intramuscular și necesită două doze. Prima este la vârsta de șase luni, revaccinată la patru sau șase săptămâni și apoi o dată pe an.
