Paralizia laringiană este o patologie care afectează căile respiratorii superioare în care cartilajele laringiene nu se deschid (abduc) corect în timpul inspirației. Poate avea origine congenitală sau dobândită și, la rândul său, poate fi unilaterală sau bilaterală. La animalele care rămân asimptomatice, nu este necesar niciun tratament. Totuși, la acei pacienți la care boala produce insuficiență respiratorie care compromite calitatea vieții și bunăstarea animalului, este necesar să se efectueze un tratament chirurgical adecvat.
Dacă doriți să aflați mai multe despre paralizia laringiană la câini, continuați să citiți următorul articol de pe site-ul nostru unde vă explicăm care sunt simptomele acesteia, cauze și tratament.
Ce este paralizia laringiană la câini?
Paralizia laringiană este o tulburare obstructivă a căilor aeriene superioare în care cartilajele aritenoide ale laringelui nu se deschid (abduc) corect în timpul inspiratie, datorita unei pierderi a inervatiei muschiului cricoaritenoid dorsal.
Muşchiul cricoaritenoid dorsal este responsabil de mişcarea laringelui. Când inervația acestui mușchi se pierde, contracția lui este inhibată și se atrofiază. In consecinta, cartilajele aritenoide ale laringelui nu se deschid corespunzator iar glota rima (deschiderea laringelui) se ingusteaza in timpul inspiratiei, crescand efortul inspirator.
În funcție de mușchii afectați, la câini găsim următoarele tipuri de paralizie laringiană:
- Dacă este afectat (unilateral) doar mușchiul cricoaritenoid dorsal de pe o parte a laringelui, vorbim de hemiplegie laringiană.
- Dacă mușchii de ambele părți ale laringelui sunt afectați (bilaterali) vorbim de paralizie completă.
De remarcat că paralizia laringiană este una dintre modificările care pot face parte din sindromul brahicefalic, fiind prezentă la 30% dintre câinii care suferă de acest sindrom.
Simptome de paralizie laringiană la câini
Semnele clinice care pot fi întâlnite la câinii cu paralizie laringiană sunt:
- Stridor laringian: Sunete respirator anormal care apare în timpul inspirației. Pe măsură ce rima glota se îngustează, rezistența la trecerea aerului crește și se generează turbulențe, ceea ce provoacă stridor laringian.
- Intoleranța la exercițiu: în unele cazuri, poate apărea sincopa.
- Disfagie: dificultate la înghițire. Crizele de tuse sunt frecvente în timpul consumului de alimente sau apă. La unele animale, pneumonia de aspirație poate apărea din cauza trecerii alimentelor în tractul respirator.
- Alterarea fonației: pot fi detectate variații față de lătratul obișnuit, putând ajunge la afonie în unele cazuri.
- Dispnee inspiratorie: detresă respiratorie care afectează doar faza inspiratorie a respirației.
- Tahipnee: frecvență respiratorie crescută.
- Cianoza: decolorarea albăstruie a mucoaselor din cauza oxigenării insuficiente a sângelui.
Cel mai frecvent semn clinic este stridorul laringian (prezent în 97% din cazuri), urmat de intoleranța la efort (87%), disfagie (41%) și variația fonației (39%).
De remarcat că simptomele pot fi agravate de exerciții fizice intense, situații stresante sau medii cu temperaturi și umiditate ridicate.
Cauzele paraliziei laringiene la câini
Paralizia laringiană poate fi de două tipuri:
- Congenital: când câinii se nasc cu această patologie.
- Dobândită: când câinii dezvoltă această patologie de-a lungul vieții ca urmare a unor cauze foarte diverse.
Paralizia laringiană congenitală
Apare la rase precum Husky Siberian, Rottweiler, Cattle Dog, Bull Terrier și Dalmatian. În unele cazuri, s-a dovedit că existența unei gene dominante autozomale este responsabilă pentru ereditatea acestei boli.
Câinii cu paralizie laringiană congenitală prezintă această alterare de la naștere, deși semnele asociate acesteia nu apar de obicei până la vârsta de 5 - 8 luni.
Paralizia laringiană dobândită
Apare la rase precum Labrador Retriever, Golden Retriever, Saint Bernard sau Setter irlandez. Este mai frecventă decât forma congenitală a bolii.
cauzele care pot provoca paralizia laringiană dobândită la câini sunt foarte variate:
- Traumatisme (mușcături, răni, corpi străini, intervenții chirurgicale) care afectează nervul laringian recurent.
- Compresia recurentă a nervului laringian din cauza unor neoplasme tiroidiene, mase sau abcese la nivelul gâtului sau mediastinului.
- Hipotiroidism.
- polimiozită sau miastenia gravis.
- Polineuropatii de origine metabolică, toxică sau infecțioasă.
- Cauze mediate imun.
Totuși, trebuie avut în vedere că în majoritatea cazurilor nu se cunoaște cauza care declanșează paralizia, dar în multe cazuri este o patologie idiopatică, adică de origine necunoscută.
Diagnosticul paraliziei laringiene la câini
Diagnosticul paraliziei laringiene la câini ar trebui să se bazeze pe următoarele puncte:
- Examenul fizic, acordând o atenție deosebită examenului neurologic în vederea evaluării eventualelor miopatii sau neuropatii. Examenul neurologic va căuta semne precum slăbiciune sau pareză, scăderea reflexelor spinale sau atrofie musculară.
- Laringoscopia (endoscopie la nivelul laringelui) pentru a observa că în timpul inspirației deschiderea (abducția) cartilajelor nu are loc aritenoide. a laringelui. În plus, se poate observa o lipsă de tonus la nivelul corzilor vocale și o alterare a țesuturilor adiacente, cu edem și eritem. Laringoscopia trebuie făcută sub sedare ușoară, întrucât, în cazul sedării profunde, reflexele laringelui vor fi anulate și se va diagnostica un fals pozitiv.
- Raze X toracice pentru a verifica alte anomalii musculare (cum ar fi megaesofagul), mase mediastinale sau intratoracice și pneumonie de aspirație.
- Test de sânge cu profil tiroidian: Este important de exclus ca cauza paraliziei să fie hipotiroidismul, întrucât în aceste cazuri Tratamentul nu inversează paralizia. În plus, pot fi efectuate analize specifice de laborator pentru a detecta boli neuromusculare generalizate sau miastenia gravis.
Este important de știut că manipularea acestor câini în clinica veterinară trebuie să fie deosebit de atentă, deoarece situațiile stresante pot declanșa o criză cianotică.
Tratament pentru paralizia laringiană la câini
Hemiplegia unilaterală sau paralizia nu sunt de obicei tratate, deoarece în mod normal nu compromit viața animalului. Cu toate acestea, în caz de paralizie completă sau bilaterală, trebuie recurs la un tratament chirurgical, deoarece animalele prezintă de obicei insuficiență respiratorie moderată până la severă care le compromite foarte mult calitatea vieții și bunăstarea.
În prezent, există multiple tehnici chirurgicale pentru tratarea paraliziei laringiene la câini. Iată cele trei cele mai importante:
- Lateralizarea unilaterală sau bilaterală a cartilajului aritenoid sau „legare la spate”.
- Ventriculo-cordectomie.
- Laringectomie parțială.
Toate au scopul de a mărește rima glotei (deschidere laringiană) pentru a facilita trecerea aerului. Deschiderea trebuie sa fie suficienta pentru a favoriza trecerea aerului, dar nu excesiva, deoarece ar putea creste riscul de pneumonie de aspiratie. Prin urmare, tehnicile chirurgicale mai agresive ar trebui excluse. În prezent, tehnica de elecție este lateralizarea unilaterală a cartilajului aritenoid folosind suturi de joasă tensiune. Atât ventriculocordectomia, cât și laringectomia parțială produc rezultate inconsistente cu o rată mare de complicații, ceea ce le face tehnici mai puțin recomandate.
Îngrijire postoperatorie
După operația de paralizie laringiană trebuie avută în vedere următoarea grijă:
- Este important să se realizeze recuperare blândă anestezică pentru a evita agitația pacientului. În plus, în perioada imediat postoperatorie este prioritară garantarea oxigenării corecte a pacientului.
- Tratamentul cu corticosteroizi va fi început pentru a reduce riscul de edem și inflamație a laringelui.
- După 24 de ore, trebuie oferită animalului o cantitate mică de apă. Dacă pacientul o tolerează corect, hrănire umedă După două săptămâni, se poate oferi hrană uscată. În cazul în care nu este tolerată hrana uscată (apare tuse, disfagie etc.), hrana umedă se va păstra încă două săptămâni. Dacă urmați o dietă de casă, va fi la fel de important să o oferiți cât mai blând posibil, precum și să optați pentru alimente ușor digerabile.
- Exercițiile fizice ar trebui restricționate timp de 3 săptămâni, deși ameliorarea insuficienței respiratorii este de obicei imediată.
- În timpul plimbărilor este de preferat să folosiți hamuri în loc de guler.
Complicații postoperatorii
În perioada postoperatorie a intervenției chirurgicale de paralizie laringiană la câini, este important să se acorde atenție apariției posibilelor complicații, deoarece acestea apar în aproape 35% din cazuri. Principalele complicații sunt:
- Edem laringian din cauza manipulării excesive. Pentru a evita această complicație, terapia cu corticosteroizi se instituie de obicei în perioada postoperatorie.
- Complicații minore: tuse continuă sau stridor, intoleranță la efort, vărsături sau seroame.
- Complicații majore: pneumonie de aspirație (riscul este mai mare în primele zile după operație, deși rămâne pe tot parcursul vieții, deoarece deschiderea laringelui poate favoriza trecerea alimentelor către căile respiratorii).
Prognoză
Deși complicațiile post-chirurgicale sunt destul de frecvente, majoritatea nu sunt grave și prognosticul pe termen scurt și mediu este favorabilDe fapt, aproape 90% dintre îngrijitorii câinilor cu paralizie laringiană observă o îmbunătățire clinică marcată a însoțitorului lor după operație.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că prezența altor patologii concomitente (neoplasme, megaesofag, polineuropatii etc.) înrăutățește prognosticul acestor pacienți.
Cum să previi paralizia laringiană la câini?
În cazul paraliziei laringiene congenitale, s-a demonstrat că la unele rase există o genă autosomal dominantă care este responsabilă de ereditabilitatea acestei boli. Prin urmare, ca măsură preventivă, câinii născuți cu această patologie ar trebui împiedicați să se reproducă pentru a preveni transmiterea bolii către urmașii lor.
Cu toate acestea, prevenirea paraliziei laringiene dobândite este mult mai dificilă Pe de o parte, deoarece multe dintre cauzele care o produc (neoplasme, polineuropatii, polimiozite) nu pot fi prevenite și, pe de altă parte, deoarece în majoritatea cazurilor patologia este idiopatică, adică are origine necunoscută.
